Nu e deloc lipsit de însemnătate faptul că una dintre primele campanii internaționale de promovare a turismului cubanez, la scurt timp după dizolvarea URSS, a fost un pictorial în Playboy. La peste trei decenii de la triumful Revoluției Cubaneze, turismul era acceptat de guvernul revoluționar drept „un rău necesar“, iar femeile cubaneze, expuse spre admirația lumii întregi. Dar povestea nu se termină la sfîrșitul sesiunii foto pentru Playboy: fotograful s-a căsătorit cu una dintre protagonistele pictorialului și s-au întors împreună în Franța. Căsătoriile au devenit unul dintre efectele paradigmatice ale noii economii cubaneze, pentru care, de mai bine de treizeci de ani, turismul continuă să joace un rol central (Cabezas 2009). Redeschiderea țării spre turismul internațional a venit la pachet cu o serie de stereotipuri despre cubanezi, reprezentați în general ca fiind veseli, rezilienți și creativi, și gata oricînd să danseze. Imaginea dansatoarei (mulata), ale cărei șolduri se unduiesc dezlănțuit în ritm de timba, întruchipează esența spiritului cubanez, în timp ce bărbaților cubanezi le sînt atribuite hipervirilitatea și predispoziția spre flirt și seducție. Școlile private de dans (care se adresează aproape în exclusivitate turiștilor) au transformat aceste reprezentări într-un veritabil program de marketing, ce le promite turiștilor că vor pătrunde nu doar în tainele pașilor de salsa și rumba, ci și în secretele feminității și masculinității cubaneze. Prin dans – și cu precădere prin dansul oferit spre consum turiștilor – corpul devine un spațiu al transformării, al negocierii constante între dorință, putere și capital economic. Ce informații ne oferă cercetarea etnografică prin dans despre modelele de parteneriat, dragoste și îngrijre care funcționează în interacțiunile dintre cubanezi și turiști? Ce ne spune dansul despre schimbările sociale și politice în Cuba? Ce rol a avut dansul în Revoluția Cubaneză, de ce baletul și dansurile cu origini africane au fost promovate, în timp ce salsa aproape a dispărut din spațiul public? Ce și cum „știe“ corpul cercetătoarei când dansează?În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Ana Maria Duduhttps://antropedia.com/sfertulacademic/ruxandra-ana-sun-sea-sand-salsa-despre-cercetarea-etnografica-prin-dans/