Repertorii de legitimare, dezvoltare personală întrupată și ‘dyspariții’ în practica socială a chirurgiei estetice Repertorii de legitimare, dezvoltare personală întrupată și ‘dyspariții’ în practica

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie - Un pódcast de Antropedia - Domingos

Categorías:

Pornind de la o cercetare de teren realizată în București, acest articol explorează modul în care s-a consolidat și în același timp privatizat practica socială a chirurgiei estetice după căderea regimului socialist. Dacă o mare parte din cercetările anterioare s-au concentrat pe experiențele femeilor care au trecut prin aceste transformări chirurgicale, în demersul meu am urmărit modul în care atât pacientele, cât și chirurgii, sunt implicați în această practică, punând în lumină repertoriile de legitimare folosite. Într-un cadru teoretic care îmbină studiile feministe și fenomenologia, cu influențe foucauldiene, susțin că chirurgia estetică este o practică puternic determinată de gen și că femeile se supun acestor practici invazive conștiente de presiunile de normalizare asupra corpurilor lor. Astfel, acestea nu sunt simple victime ale constrângerilor patriarhale, ci sunt actori reflexivi, iar presiunile de normalizare a corpului se regăsesc des în poveștile lor despre “privirea celorlalți” sau chiar “privirea chirurgicală” a doctorului. De asemenea, susțin că experiența chirurgicală este una întrupată, marcată de instanțe de dyspariție[1] și de o urmărire constantă a dezvoltării personale întrupate. În contextul unei societăți capitaliste de consum, în procesul de pregătire pentru operație, femeile devin paciente-consumatoare informate, care se auto-disciplinează și se implică într-un proces constant de auto-cunoaștere. Principalele repertorii de legitimare ale femeilor pe care le-am identificat sunt: “am făcut-o doar pentru mine”, operația este doar o altă procedură cosmetică, crearea “celuilalt chirurgical” sau revelarea “sinelui autentic” prin normalizarea chirurgicală. Activând în cadrul unei piețe private și ca reprezentanți ai unor specialități medicale într-un proces constant de profesionalizare, chirurgii folosesc și ei diverse repertorii de legitimare, precum cel al justificării acțiunilor pe baza expertizei medicale, distanțarea de un “celălalt chirurgical” sau de auto-definire ca antreprenori de servicii medicale care răspund nevoilor pacienților-consumatori.[1] De la conceptul lui Drew Leder (1990) de ”dys-appearance” în care prefixul dys este folosit în sensul de ”rău”, ”bolnav”, așa cum se regăsește în cuvântul “disfuncțional”.În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Roma Gavrilăhttps://antropedia.com/sfertulacademic/carmen-voinea-repertorii-de-legitimare-dezvoltare-personala-intrupata-si-dysparitii-in-practica-sociala-a-chirurgiei-estetice/