Zeci de mii de muncitori lucrează în acest moment în fabricile din zona orașului Baia Mare, cele mai multe dintre ele construite în ultimii ani în regim greenfield, după ce vechile situri industriale din oraș au fost abandonate. La aproape toate fabricile producătoare de mobilă, saltele, îmbrăcăminte și încălțăminte, majoritatea angajaților primesc drept venit de bază salariul minin pe economie, pe care cei tineri și “disciplinați” reușesc să îl suplimenteze muncind în plus ore sau schimburi întregi, după nevoile angajatorului. Unii recurg la a munci câteva luni pe an în străinătate, pentru a asigura supraviețuirea familiilor lor. Aceste fabrici sunt la rândul lor plasate într-o poziție precară în circuitul capitalist, operând în regim de outsourcing pentru mari companii occidentale – cu cel mai mare volum de producție și cel mai mare număr de angajați dedicat companiei Ikea. Experiența managerilor și muncitorilor din aceste fabrici arată cum fabricile și angajații deopotrivă se află într-o poziție extrem de vulnerabilă și volatilă, în care puterea de negociere este minimă și compromisurile continue esențiale pentru supraviețuire.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Sorina Vazelinahttps://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-pernes-reindustrializare-munca-si-precaritate-cazul-fabricilor-din-zona-baia-mare/