Eu, Wuhan și antropologia – partea a doua - ELENA CHIOREAN

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie - Un pódcast de Antropedia - Domingos

Categorías:

Textul care urmează este o continuare a poveștii străinei, așa cum mi-a fost dat să trăiesc această experiență în călătoria mea în Wuhan, China. De această dată am descris tipurile de relații sociale al căror subiect am fost în timpul petrecut în Wuhan, încercând să schițez o imagine cât mai fidelă realității întâlnirii dintre mine, o est-europeană, și Celălalt, profund diferit, și totuși la fel ca mine. Limba vorbită, experiențele comune, bagajul cultural diferit, contextul cultural și punctele de întâlnire ale acestora într-un spațiu cultural anume – întrețesute, creează cadrul cultural care definește tipurile de relații sociale posibile între actanți, precum și modul în care se vor materializa ele. Abordarea antropologică ne arată modurile subtile în care se nasc, se dezvoltă și se destructurează relațiile pe care de multe ori le vedem ca fiind strict dependente de voința noastră.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Tuan Ninihttps://antropedia.com/sfertulacademic/elena-chiorean-eu-wuhan-si-antropologia-ii/