Acest articol aduce în discuție recenta modernizare a gospodăriilor rurale românești, însemnând, în acest caz, scoaterea activităților productive din timpul și spațiul gospodăriei (Max Weber). O scurtă istorie socială a gospodăriei urmărește trecerea de la o etică a muncii bazată pe modelul normativ al „bunului gospodar” către „estetizarea vieții” (Max Weber) și emanciparea simbolică. Cercetarea investighează fenomenul relativ nou al „caselor rustice”, care este mai mult o chestiune de „stil de viață”, decât o opțiune arhitecturală. În contrast cu „casele făloase” care s-au răspândit peste tot în satele românești începând cu anul 2000, gustul pentru rustic al țăranului pare să exprime un fel de întoarcere la local și la trecut, articulată cu o preocupare modernă pentru confort și estetic: „rustic este tradițional și modern în același timp!” – ne spune unul dintre localnici. Rusticul astfel devine un simulacru (post)modern al vieții rurale autentice. Partea finală a articolului încearcă să depășească această abordare semantică, căutând motivațiile subiective, de profunzime. Astfel, aceste gospodării rurale recente sunt abordate în termenii teoriei recunoașterii sociale a lui Axel Honneth, iar din această perspectivă, gustul rustic exprimă o căutare existențială a autenticității. *O versiune mai lungă a acestui articol a fost publicată în International Review of Social Research, Volumul 1, Nr.2, 2011. Adaptare pentru Sfertul Academic de Ioana Pelehatăi.În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alexandru Nimuradhttps://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-de-la-vaca-la-balansoar/