EȘTI FURIOS? VICTIMĂ SAU AGRESOR? - ZOLTAN VERES | iTHINK cu IUSTI FUDULU #20

iTHINK cu Iusti Fudulu - Un pódcast de Iusti Fudulu

Categorías:

De câte ori nu ne simțim noi oamenii neîndreptățiți? Fie că suntem bărbați sau femei. Uneori ne sare țandăra din prima și de la orice. Sau dacă tu nu ești așa, cu siguranță cunoști pe cineva care este mai mereu furios. Ai încercat poate să-i explici, să-l ajuți... Dar ce faci cu cei care găsesc câte o problemă la orice soluție? Sunt oameni care se victimizează și se plâng din orice. Noi românii avem o cultură a lamentării. Ne place să ne plângem foarte mult. Fie ca vorbim de trafic, cu colegii la serviciu ori acasa în familie... uneori pierdem controlul și ajungem ușor la furie. Se spune că furia ne poate îmbolnăvi chiar înaintea viciilor. Numeroase probleme, atât fizice cât și pshice, sunt generate de furie. Mai multe studii au confirmat apariția unor boli cardiovasculare, sindrom de colon iritabil, dureri de cap, probleme digestive, ulcer, boli ale rinichilor ori ale ficatului, insomnie, depresie, anxietate, etc. De ce ești furios? Care este rădăcina nervilor? De unde vine violența verbală? Ce ne face să avem o stare permanentă de agitație? E atât de cruntă realitatea ori greșim noi undeva? Ești agresor sau victimă atunci când ești nervos, te-ai gândit vreodata la asta? Se vorbește cu mare ușurință despre relații toxice. Relațiile sunt toxice, emoțille sau comportamentele ? În acestă săptămână împreună cu ZOLTAN VERES - expert în dezvoltarea inteligenței emoționale, vorbim despre cum filtrele și mecanisemele noastre emoționale ne joacă feste. Duminică, de la 17:00, la iTHINK cu IUSTI FUDULU, la Antena3 CNN, aflăm cum putem să ne gestionăm emoțiile și cum putem să devenim la maturi în relațiile noastre de zi cu zi.